“Te chem încet, cu glasul stins printre cuvinte
Ca o rafală rece, de vânt ce nu mai minte
Te sorb printre pahare, cu vin vărsat la vale-n van
Prin fumuri de ţigară, îmi trece-o zi, mai trece-un an
Mai trec şi eu, şi ele-mi trec prin faţă, nişte poze
Sunt în grădina moartă, prin ofilite roze
Încerc noi căi spre raiuri, vopsind în tihnă iadul
Cu râuri de purpură, ieri rege, azi soldatul
Şi-n mână mea de fiare, prin sânge-mi curge ură
Simt c-ai plecat cu multe, cu ochi ce ochii-mi fură
Şi vieţile se curmă, cândva pe malul mării
Un pescăruş mi-aduce, în clonţ, glonţul uitării
Şi arma mea cu forme, de gânduri nerostite
Are trăgaci de carne, din intime iubite
L-ating uşor, cu spaimă, dar şi cu tristă sete
Tu ţipi, cumva, îmi pare, cu faţa spre perete
Şi apar şi vechi imagini, se înmulţesc ca ploaia
Se va lăsa cu urme, a inimii bătaia
Sau poate doar un zâmbet, o lacrimă, o floare
Din vers în realitate, un salt, în zi cu soare
O-mbrăţişare lungă, o mână, poate-o taină
E frig iubito-afară, şi timpul nu-mi e haină
Şi vremea nu mi-e soră, şi lumea mi-e duşmană
Pe fraţi i-am smuls din mine, părinţi mei se-nchină
Şi-n cameră miroase, a fum de parafină
Şi mulţi ar spune multe, majoritatea false
Tu să le spui să tacă, în pace să mă lase
Măcar puţin, o clipă, să simt că plec, să pleci
Şi dintre oameni singuri, cu sufletele reci
Un glas slab de copilă, să-nceapă să vorbească:
“Iubiţi, fugiţi, e pură viaţa cea pământească
E plină cu de toate, zâmbiţi, e-o zi frumoasă
Visaţi ca vase-n valuri, vânaţi vorba voioasă
Trăiţi, trăiţi cu poftă, că singur traiul piere
Şi apoi nu va rămâne, decât o grea tăcere” “
Mai bine taci, c-acuma, te iau cu mine, jur
La sfânta judecată, te-acuze de sperjur
Şi vei veni cu mine, prin bălţi de smoală caldă
Eşti mică însă încă, şi ochi-ţi de smaraldă
Sunt încă vii şi poate, că visul tău e viaţă
Speranţa ta e vie, şi mintea ţi-e semeaţă
Dar eu mă-mbăt de milă,cu lumea ei prin gene,
Iubiri ce-i par perene,
Prin ochiul care minte
Din glasul ei ce sună, încet, peste cuvinte
