Oamenii au nevoie de repere,
De altii care sa zica:
“Mergi inainte”
Sau inapoi…
De cineva sau ceva, oportun
Sa fie acolo cand se simt singuri
Si neajutorati.
Sa le spuna cu voce tare,
“Nu esti singur”
Sa ii faca sa mearga mai departe
Chit ca vor sau nu.
Si ca ghiocelul ivit pe neasteptate
Din zapada inalta si viscol
Nu inseamna neaparat un drum spre mai bine
Sau o cale de a-ti face vreo aparitie glorioasa
Ci doar un mod de a spune
“Pot”
Furnicile disciplinate isi duc munca la indeplinire
Spre ziua in care ar putea fi eliberate
De ce e lumesc.
Si tot ce e mai putin reconfortant,
Ar fi doar o raza de lumina,
Din intunericul creat de sine.
Dar e mai usor,
Sa privesti ca fiind neinteles,
Tot ce e abstract.
Publicat în:  on ianuarie 31, 2010 at 5:06 am Lasă un comentariu

Multe de spus, putine cuvinte

Publicat în:  on ianuarie 28, 2010 at 3:49 am Lasă un comentariu

Mă întreba de fericire,
Ca şi cum ar fi fost ceva controlabil,
Ca şi cum aş fi fost cel responsabil cu razele de soare,
Cu cantitatea de rouă depusă dimineaţa
Sau cu cântecul păsărilor.
De fapt, nimic nu e în puterea mea,
Acum mai puţin decât oricând,
Sau mai mult.
Nu contează decât sticlele goale de bere,
Sau paharele murdare de vin prost aruncate prin casă,
Un pic mai mult căldura aia din zilele de iarnă.
Abstract, aş fi putut, poate, să le dau o faţă umană,
Dar asta nu m-ar face cu nimic mai special,
Decât i-ar face pe toţi muritorii ăştia condensaţi,
În propriile trupuri caraghioase.
Să fim rezonabili,
O bucată de carne, desprinsă din solul cel mai fertil,
Întoarsă înspre orice dorinţă metafizică,
Nu e decât aceeaşi bucată de carne,
Care după un timp îşi arată nemulţumirile,
Şi neajunsurile.
Nu mă întreba de fericire,
Nu vreau să te văd plenipotentă,
Ci inofensivă.
Publicat în:  on ianuarie 20, 2010 at 3:09 am Lasă un comentariu

Un poet pe care l-am descoperit acum vreo 2 ani, citindu-i jurnalul, “Meseria de a trai”.

Una dintre poeziile sale:

Publicat în:  on ianuarie 14, 2010 at 5:46 pm Lasă un comentariu

Pe canapea erau pete,
Nu cred că e de la vinul ăla prost de ieri,
Parcă era alb, din ce îmi aduc aminte
Oricum sunt ani de zile de când
Mi-am pierdut cunoştinţa.
Dă-mi şi mie telecomanda,i-am zis
Pe un ton răutăcios,
Vreau şi eu să văd sub ce forme
Mai apare Dumnezeu,
Sau cine ne mai omoară şi azi,
Sufletele sau chiar mai mult.
“Eşti atât de fatalist!”
M-am dus să îmi deschid o bere,
Ea era pe vreo reţea de-asta
Prin care să ne împrietenim cu toţii
Şi să trăim fericiţi,
Ca cei pe care îi interesează ce se întâmplă în jur
“Uite, cine s-a mai împrietenit cu cine,
Sunt din ce în ce mai mulţi,
Uniţi pe planeta verde”
Impresionantă puterea curentului electric,
Şi a cristalelor lichide.
Mă doare un pic burta de la atâta frumuseţe
Exterioară şi interioară,
Încât cred că o să explodeze din nou abatorul
De la colţul străzii,
Şi iar va fi zăpada roşiatică
La început de primăvară.
Cred că de-asta e şi canapeaua roşie,
Ne-a azvârlit vreun prieten un bulgăre prin geam
Doar doar l-am recunoaşte.
Publicat în:  on at 4:34 pm Lasă un comentariu