Gânduri noi, acelaşi trup

Astăzi mi-am început ziua citind blogurile unor foste colege de liceu. “Profitând” de trezirea neaşteptată pe la ora 8 şi cu chef de a mai sta prin cameră, mi-am adus aminte că ieri, la un grătar, colegele mele, Roxana şi Loredana mi-au spus că deţin la rândul lor blog-uri, dar că nu au mai scris de ceva timp în ele. O să recunosc sincer că nu mă aşteptam la o lectură atât de incitantă şi fructuoasă în această dimineaţă călduroasă de august.
Nu m-am priceput niciodată la compuneri şi eseuri…recunosc, mama îmi scria compunerile la română, şi asta până târziu, până prin generală. Eu eram baiatul “realist”, îmi plăcea să fac calcule, să rezolv probleme cu mere şi pere, să calculez distanţe pe hartă, nu suportam nimic ce ţinea de limba română, mai ales compunerile date ca temă de “doamna”. De-abia prin liceu am început să fiu mai atras de aceste aspecte ce-mi sunt acum oarecum vitale. În anii liceului, cele două colege ale mele erau olimpice naţionale la română şi pe bună dreptate. Deşi poate nu am recunoscut până acum, cultura lor literară şi talentul scriitoricesc erau pentru mine la fel de îndepărtate ca piatra filozofală pentru alchimişti. Gândurile mele îşi găseau în scris o barieră inepuizabilă de nulităţi literare, pe când slovele lor fluente se îndreptau către urechile ascultătorilor cu o muzicalitate fină, ajungând în urechea mea internă, spulberând filtrul invidiei mele mai mult sau mai puţin misogină. Fără a le mai face elogiul celor două sus-menţionate, sunt bucuros să simt în posturile lor acelaşi talent şi febrilitate a gândurilor ce îmi erau îndeajuns cunoscute. Nu pot însă ignora trecerea timpului, în special peste gândurile şi atitudinea acestor persoane, timp ce pleacă, lăsând în urmă răni şi goluri, amintiri explorate până la un nivel abject….singurătaţile şi nevoile vremurilor ne ajung pe toţi, rezonanţa idealurilor sparte în negura realităţii ne întunecă somnul, ne doboară în dimineţile însorite, ne opresc din drum. Inocenţa lasă loc deşertăciunii, mai devreme decât era cazul, bunul gust zace în canalul colector, orizontul ucide visuri.Cu toţii ştim însă ca există speranţă, şi lumina e aproape.
Scrisul te eliberează! Continuaţi…

p.s.: am încă multe de învăţat.