Filmul “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” nu e un film extraordinar, nu e un film prost, nici pe departe, dar este cu siguranţă un film cutremurător. Nu e un film care să îţi lase un gust dulce după vizionarea lui, nu e un film uşor, nu e un film despre comunism. Deşi plasat în “epoca de aur”, acţiunea filmului mi se pare mai mult decât actuală, în sensul că nu e deloc exclus ca astfel de personaje precum “domnul Bebe”, să nu trăiască şi în societatea contemporană. De fapt, dacă ne uităm 5 minute la “ştirile de la ora 5″, deşi nu vă recomand, ne dăm seama că sadismul, cinismul şi într-un cuvânt, răul, sunt prezente mai mult ca oricând în viaţa noastră.
Pe scurt, filmul se învârte în jurul a 2 fete, studente la politehnica din Iaşi. Una din ele este însărcinată şi doreşte, evident, să scape de sarcină, iar cealaltă este colega ei de cameră.Acţiunea este plasată în decursul unei singure zile, la sfârşit de iarnă, într-o cameră de hotel ce devine sinistră o dată cu apariţia “medicului” ce trebuie să ducă la bun sfârşit operaţia.Deşi încă de la început există personaje ce te scârbesc cu aroganţa şi prostia lor (recepţionerele de la diferite hoteluri), dramatismul filmului şi implicit al celor 2 fete atinge paroxismul în momentul în care domnul Bebe le dă de înţeles acestora că nu va săvârşi operaţia ilegală decât dacă cele 2 fete acceptă să i se dăruiască….continuarea nu o dezvălui, deoarece aş strica plăcerea vizionării acestui film. Lipsa de umanitate a “vraciului” despre care nu ştim până la sfârşit dacă este sau nu cadru medical este fenomenală….Cu aura unui om ce doreşte să ajute o tânără aflată la mare ananghie, acesta reuşeşte să creeze mai mult dispreţ decât mulţi ucigaşi în serie. Mitocănia şi relaxarea lui sunt mai mult decât demonice, în special deoarece, sau cel puţin asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie filmul, diavolul este ferm convins de bunătatea lui şi de faptul că preţul plătit de tinere este mult prea mic pentru riscul asumat de dânsul.
Deşi nu mi s-a părut cu totul ieşit din sfera filmului clasic românesc despre sfârşitul comunismului, pelicula lui Mungiu mi s-a părut magistral filmată/montată.Noaptea în care se afla, şi poate se află în continuare conştiinţa acestui popor este prezentă în film cu o mare acurateţe,alături de noaptea ieşeană, cu cadre lungi, lente, fără sonor, în concordanţă cu drumul uneia dintre personaje spre ceea ce ar putea însemna sfârşitul coşmarului. De asemenea, concludentă este şi cina în familia prietenului aceleiaşi fete, cină ce se desfăşoară în aceeaşi zi cu teribilele evenimente. Deşi discuţia personajelor aflate la aniversarea mamei prietenului fetei este mai mult decât interesantă, afişând o realitate politică şi umană cu mare fineţe, aceasta nu are cum să nu treacă în planul doi, faţă de expresia pierdută de pe chipul eroinei, aceeaşi pe tot parcursul cinei, o expresie ce ţi se imprimă în minte, mult după vizionarea filmului…
Per total, vă recomand cu căldură acest film, dacă nu cel mai bun oricum unul dintre cele mai bune filme româneşti din toate timpurile.Vizionare plăcută!
