Winter ballad
Trecuse ceva vreme de când mintea nu mai ordonase ochiului să urmărească mâna. Mâna ce ţinea între degetele zdrelite instrumentul de tortură care vindecă şi îşi îndeplineşte, în acelaşi timp,magistral, rolul. Şi literele curg, formând cuvinte, apoi propoziţii, toate unindu-se, se ţes ca o pânză de păianjen, o hartă mimetică, tatuată pe scalpul unui copil bolnav, o imagine la început înceţoşată, ce îşi extinde căile văzând cu ochii, dezbrăcând tânărul de pijamalele flausate si neîngrijite. Drumurile se despart şi se împreunează pe ceafă, în jos şi lateral,cuprinzând într-un final tălpile, degetele de la mâini, organele sexuale. O biblie umană, urmărită de vinişoare, de nervi, de limfă, cu precizia unui metronom organic. Cuvintele cuprind fizicul, haosul se dezlănţuie, gândurile ocolesc sinapse, se prăvălesc prin dendrite ca bulgări de nea, ce fără obstacole, devin din ce în ce mai înspăimântătoare, mai terifiante, aparent nemuritoare. Precum tânărul metastatic, conştiinţa îşi întinde membrele erotico-sadice în mod vitruvian, desenând un cerc pe cerul violent ce sufocă circumvolutiunile proprii gândului, cu totul altele decât cele ale creierului-tată.Şi gândul se întoarce luciferic împotriva creatorului, demenţă contra moralitate, contra obişnuinţă, împotriva vieţii. Anii în care a fost latent, a dormit în necunoaştere, l-au făcut mai puternic, sensibil la rău, la demonicul adversar al iubirii şi înţelegerii. Şi viaţa e aceeaşi în fiecare secundă pentru tot ce e în jur, dar organele interne crapă, implodează sub furia şi presiunea închipuirii, sentimentele îşi pun semne de întrebare ce le acaparează, le ard în focul deznădejdii.
A început să ningă în adâncuri, urmează staţia Piaţa Unirii, peron stânga.
p.s. : nu ai reuşit să scapi de esenţă.