Winter ballad

Trecuse ceva vreme de când mintea nu mai ordonase ochiului să urmărească mâna. Mâna ce ţinea între degetele zdrelite instrumentul de tortură care vindecă şi îşi îndeplineşte, în acelaşi timp,magistral, rolul. Şi literele curg, formând cuvinte, apoi propoziţii, toate unindu-se, se ţes ca o pânză de păianjen, o hartă mimetică, tatuată pe scalpul unui copil bolnav, o imagine la început înceţoşată, ce îşi extinde căile văzând cu ochii, dezbrăcând tânărul de pijamalele flausate si neîngrijite. Drumurile se despart şi se împreunează pe ceafă, în jos şi lateral,cuprinzând într-un final tălpile, degetele de la mâini, organele sexuale. O biblie umană, urmărită de vinişoare, de nervi, de limfă, cu precizia unui metronom organic. Cuvintele cuprind fizicul, haosul se dezlănţuie, gândurile ocolesc sinapse, se prăvălesc prin dendrite ca bulgări de nea, ce fără obstacole, devin din ce în ce mai înspăimântătoare, mai terifiante, aparent nemuritoare. Precum tânărul metastatic, conştiinţa îşi întinde membrele erotico-sadice în mod vitruvian, desenând un cerc pe cerul violent ce sufocă circumvolutiunile proprii gândului, cu totul altele decât cele ale creierului-tată.Şi gândul se întoarce luciferic împotriva creatorului, demenţă contra moralitate, contra obişnuinţă, împotriva vieţii. Anii în care a fost latent, a dormit în necunoaştere, l-au făcut mai puternic, sensibil la rău, la demonicul adversar al iubirii şi înţelegerii. Şi viaţa e aceeaşi în fiecare secundă pentru tot ce e în jur, dar organele interne crapă, implodează sub furia şi presiunea închipuirii, sentimentele îşi pun semne de întrebare ce le acaparează, le ard în focul deznădejdii.
A început să ningă în adâncuri, urmează staţia Piaţa Unirii, peron stânga.
p.s. : nu ai reuşit să scapi de esenţă.

Umed

Nu cauţi adăpost de ploaie
În camera mea umedă
Cu pereţii zvâcnind organic
Prinzându-mi mâinile îmbătrânite.

Sub pupila zbârcită
Se unduie lacrimara feerie
A trupului meu lichid
Înecat sub eterne căutări
Ale simbolurilor rupestre
De pe vremea canibalilor autentici
Direct în cea a canibalilor de suflete
Şi minţi
Şi minţi, şi minţi la nesfârşit
Sau pân-se va sfârşi
Cu tine, orgasm al demenţei
Şi visul vieţii ce va să vină
Din masochism,
Spre infinit.

Terestru

Nu înţelegeam pământul,
Până când nu am fost
La rându-mi sol,
Ieşind din pieptu-mi iarbă, flori, viermi, libertăţi,
Din mâini sori, din chip lumini,
Toate galaxiile de sub tălpi
Se urcau noaptea la vedere
Apoi se întorceau în mine.
Ochii îmi plângeau râuri:
Cascadele iubirilor sidefate
Curgeau spre nări, pe gât
Către buricul pământului…
Şi dintre picioare se înălţa,
Distrugând swadhisthana,
Falnică,primitoare, deschisă
…Minunata lume.

Dream on

„Dream on” a mea iubită
Lumina ţi-e aproape
Şi dorurile-ncinse
Sunt duse-n veci pe ape

Şi-al tău chip de tămâie
Se-nalţă pe ecrane
Mirosuri de născare
Prin temple tibetane

Plângând eliberare
Cu lacrimi de ofrandă
Iubiri închipuite
Din suflete de landă

Şi-i trafic de simţire
Pe subţirica buză
Căzând în nesimţire
Pe-a pubisului scuză

„Dream on” cu braţe tandre
Că-n zi de sărbătoare
Va fi prilej să-ţi fie
Desfrâul alinare.

Între sexe

El îmi povesteşte despre femeie ca fiind un animal de pradă, gata să te sfâşie înainte cu mult timp ca tu să îţi dai seama de ceea ce poate…a fost rănit de prea multe ori pentru a mai putea respira vreun sentiment asemănător cu cel de iubire. Oraşul mic, provincial, iar apoi metropola ce respiră noaptea mai furibund decât ziua cea agitată, i-au format universal palpabil, pompându-i în cortex pietre lichide, gelatinoase, ce acum s-au clădit în turnul fundamentelor sale…dezamăgire după dezamăgire, dispreţ peste dispreţ, forme amorfe ce se întrepătrund miraculos, de parcă nu au fost niciodată despărţite..ridicând hedonismul spre norii uitării. Inima îi este împietrită, venele doar un decor, clar-obscurul pântecelor torturate de indiferenţa ar impresiona şi ultimul diletant cu impresii artistice.Furia sa e mai impământenită în voinţă decât orice aspiraţie febrilă ce l-ar putea elibera. Nu vrea
să-şi schimbe această părere, ar suferi dacă ar face asta, de zece, de o sută, de o mie de ori mai mult decât ceea ce l-a condus la astfel de meditaţii. În schimb, ea îmi propovăduieşte emoţii. Trăieşte pentru iubire, se metamorfozează extatic numai la gândul unei atingeri amoroase, la gândul unei plimbări sub clişeicul clar de lună, mână în mână cu cine ştie ce suflet,fie el inamorat sau tenebru. Înainte de culcare, închide ochii cu zâmbetul pe buze, strânge perna în braţe gândindu-se la un trup, orice trup, gata să o ducă pe calea fericirii. Orice cucerire de-a sa este un sacrificiu pentru inima-i dornică de alinare, dornică de a-şi împlini strania unitate cu trupul. Inima îi cere constant şi imperios împerechere, dragostea bolnavă degajată de aceasta ucide încetul cu încetul persoana în care sălasluieşte. Puritanismul trupesc nu are nicio şansă în faţa inimii curtezane. Sângele face membrele să se rupă prin cerceafuri, să se caute prin camere întunecate, cordul pătrunde în sânii fragezi, mameloanele se îndreaptă când spre cer, când spre pasiunea iadului. Convulsiile şoldurilor trezesc mila axonilor. Dar ea, o da, inima juisează în prezenţa împlinirii emoţionale, mai perfid şi mai ironic decât o matroană grasă şi libidinoasă. Cercul se închide, spiralându-se concret şi rapid, către altul, mai mare, mai mic, altfel.
..Şi cât de mult ar vrea să se cunoască cu adevărat.

p.s. :nu cunosc dimineţi.