Nu cauţi adăpost de ploaie
În camera mea umedă
Cu pereţii zvâcnind organic
Prinzându-mi mâinile îmbătrânite.
Sub pupila zbârcită
Se unduie lacrimara feerie
A trupului meu lichid
Înecat sub eterne căutări
Ale simbolurilor rupestre
De pe vremea canibalilor autentici
Direct în cea a canibalilor de suflete
Şi minţi
Şi minţi, şi minţi la nesfârşit
Sau pân-se va sfârşi
Cu tine, orgasm al demenţei
Şi visul vieţii ce va să vină
Din masochism,
Spre infinit.
