Unii mimează fericirea, unii o trăiesc, unii au cunoscut-o, pentru alţii nu e decât o himeră. Eseuri, cărţi, cuvinte pompoase, iubire, educaţie, bani, faimă, toate cu acelaşi scop, omul vrea să fie fericit, vrea să se simtă bine in pielea sa, vrea să râdă, vrea să se trezească dimineaţa plin de viaţa, dornic să cucerească noi culmi, sau să-şi facă stabiliment pe cele deja cucerite. Poţi fii fericit dacă ştii că eşti un om rău, un om nesigur, un om şiret, un om care îşi construieşte templul fericirii cu cărămizile durerii altora? Nu? Atunci de ce aş mai încerca? Şi dacă nu poţi fii fericit, ce şanse mai ai să trăieşti într-o oarecare mulţumire. Probabil că niciuna. Dar trebuie să trăieşti totuşi, chiar dacă îţi ocupă aproape tot timpul. Şi nici măcar nu ştii dacă se merită…sau dacă se poate, sau dacă e corect faţă de tine. Nu ştii nimic.
Neinteresant intro
Da, consider că e timpul să mai scriu şi un post ancorat în realitate, beletristic ca să zic aşa. Pentru că nu am nici timp şi nici chef să scriu câte un post de acest gen după fiecare eveniment, îl voi scrie pe acesta în care voi include mai multe întâmplări. Deci, pentru cine se întreba (foarte mulţi, bineînţeles) ce am mai făcut în ultimul timp…după ce am terminat splendida sesiune am fost câteva zile la mare, un weekend mai exact, cu nişte oameni pe care nu îi cunoşteam foarte bine, prin năvodari, dar am mai colindat câteva staţiuni. Nu ar fi prea multe de zis, o excursie reuşită per total, companie plăcută şi amuzantă. Apoi, pe lângă destul de multe seri pierdute aiurea pe la bere prin părculeţ, pe la fotbal sau pe la terase, ar fi cel puţin două care merită menţionate. În primul rând, acum vreo săptămînă şi ceva, într- duminică seară+noapte am făcut figuraţie în filmul lui Dan Chişu “Pac, eşti mort” cu Crina Semciuc şi Oreste în rolurile principale (sper că am reţinut bine titlu). Experienţa a fost interesantă, m-am dus la figuraţie deoarece o amică avea nevoie de oameni, pentru că nu aveam nici cea mai mică intenţie de pierde o noapte dinainte de o zi de muncă. Interesant a fost faptul că din nu ştiu ce motive, bizare din punctul meu de vedere, am spus şi o replică, foarte interesantă şi onorabilă de altfel, într-o budă, la nişte pisoare, îi spun cuiva, deci fiţi atenţi, da? “ce faci bă, te pişi?”, mulţumesc, mulţumesc, ştiam că nu vă voi dezamăgi. Am fost chemat la filmări la ora 21 la clubul Fratelli de prin Tei, am filmat replica pe la 23:30 şi apoi am filmat următoare scenă pe la 6 dimineaţa (ultima scenă a filmului, când eu sunt Oreste mort, întins pe o targă sub un cearceaf, mă puteţi recunoaşte după pantofi…) scena la care s-au tras cam 20 de duble…, deci cam toată noaptea am stat degeaba dar nu fără folos totuşi, în sensul că am făcut cunoştinţă cu ceilalţi figuranţi, am jucat cărţi, am vorbit, cu unii pot spune că am rămas chiar prieten, întâlnindu-mă şi ulterior. Una peste alta, a fost o experienţă interesantă având în vedere că am văzut cam cum e treaba pe platourile de filmare (un vis al meu din adolescenţă era să mă fac actor), am cunoscut nişte oameni, am fost în Fratelli!!(deci…vă rog…), mai mult în budă totuşi, mi-am luat şi nişte bani…. Aspectele negative se referă la faptul că nu am mai avut timp să dorm după filmare şi am fost direct la muncă, unde oboseala s-a resimţit din plin şi în plus am fost oarecum dezamăgit de cât de greoi se desfăşoară, din punctul meu de vedere, procesul de creare a unui film, un proces cât de cât plictisitor dar şi amuzant pe alocuri. O experienţă pe care aş repeta-o probabil, dar în condiţii mai favorabile. A doua seara interesantă a constituit-o prezenţa la concertul Metallica de pe stadionul Cotroceni. Trupa cu care am început să ascult muzică rock, trupa care m-a influenţat cel mai mult probabil în gusturile muzicale a reuşit să îmi creeze şi atmosfera celui mai frumos concert la care am asistat (titlu păstrat onorabil de Moonspell-Timişoara încă din 2005). Deşi a plouat torenţial, şi la un moment dat aveam degetele încreţite şi nu mai puteam vedea pentru că mă usturau ochii de la atâta umezeală, băieţii au dat un spectacol de zile mari. Dar nu voi mai vorbi despre concert în sine pentru că au facut-o mulţi alţi oameni de specialitate. Tot ce pot eu spune e că a fost un vis îndeplinit, 2 ore în care am trecut printr-un tunel al amintirilor, fiecare melodie ducându-ma cu gândul la o imagine, un flashback, o situaţie, un miros, o senzaţie…a fost o experienţa mai mult decât ineteresantă, aş putea spune chiar vindecătoare dintr-un punct de vedere….e impresionant să vezi forţa pe care o posedă nişte oameni la 45 de ani, raportat la lipsa de vlagă ce ne surprinde câteodată pe noi la 22-23, în fine…Una peste alta, o seară magică, în care m-am simţit din nou copil, măcar pentru câteva ore Următorul post : Sighişoara 2008
Vara
S-a inrudit pamantul prin sange cu dezgustul
O nou simbioza ce va distruge tot
Nu va ramane sincer din noi decat mirosul
Va curge sange negru din brate de robot
Comunitati de soareci vor stapani intregul
Plangandu-si amintirea in lanuri de secara
Imaginand trairi pierdute de un secul
Se vor iubi gigantii prin vorbe de ocara
Sub razele solare ce-aduc intimitate
Ne vom ascunde trupuri in claustrofobie
S-a-mpiedicat in oameni ideea de cetate
Cand ne rugam s-ajungem in lanturi de robie
Se leapada de piele toti cainii si copacii
S-a oglindit asfaltul in casca de miner
Pe sub masini se umfla in burta toti saracii
In roti se-nvarte soarta venitilor din cer
Sunt douas’trei dar pare, ca nu vor fi dublate
E vara de angoasa, momente derutante
Dansam cu nostalgie prin gropi deja sapate
Desfrau si agonie, visand vise mutante
