Ieri la metrou, doi îndrăgostiți
Se țineau în brațe, se sărutau
Cadrele se succedeau în “slow motion”
Și filmul ieșit invada vagonul,
Oamenii..
Împânzea paralelipipedul metalic
Ca o pânză de păianjen depresiv
Ce doar își necăjește victimele
Le prinde și apoi le dă brânci.
Și neoanele se închid,
Lumina iese dintre ei
Străpunge coviltirul vizual
Și se destinde, se destinde,
Acoperă chiriașii zilieri
Intră pe sub scaune,
Prin căstile oamenilor muzicali,
Prin rucsacele subrealiste.
Și totul e feeric în trenul “Margareta”
Până când lumina începe să pâlpâie;
Căci trenul a ajuns,
Și ușile se deschid.
În sfârșit,
Lumină…
drăguţă poezia. Niţel cam tehnică ( mecanic, depresiv, paralelipipedic). Însă modul de prezentare este interesant.
“filmul ieşit invada vagonul” – chestie interesantă, la prima citire te lasă să te gândeşti şi revii. Parcă sustragi realitatea şi o tranşezi în vagon, nu alta..
păianjenul depresiv este eul ?
mersi de interes, am formare tehnică din păcate…
“păianjenul depresiv este eul ?”. Nu.
poezie cu personaje contemporane;)
“Oamenii impanzea” ? Mai mult “impanzea ca o panza” nu-ti suna deloc a tautologie ? In rest e ok cu mici exceptii la unele sintagme (de exemplu feeric e scos din context). Mi-a placut ideea de “subrealist” desi nu mi se pare ok ca ai alaturat-o unui… rucsac !
[...] lumină. Citez o parte care-mi place:”Cadrele se succedeau în “slow motion”/Și filmul ieșit invada vagonul“. Te prinde poezia. să promovăm esenţa Posted by farasens Filed in poezie Tags: esenţă, flirturi blogosferă, poezii [...]
@ialin
1)filmul împânzea
2)da, este o greşeală foarte bine sesizată
3)am încercat să aduc în urban elemente ale poeziei arhaice, de factură rulară
4)subrealist l-am utilizat ca antonim propriu şi licenţios(cel mai probabil) al “tablourilor” suprarealiste. rucsacul e ceea ce ducem după noi aproape peste tot, dar nimic mai mult decât o bucată de ..cârpă
mersi frumos de critică, o gasesc mai mult decât constructivă. aştept în continuare:)