Regret

lui T

Dacă regretele ar avea nume,
Cel ce l-am faţă de tine ar fi scris cu majuscule,
Cu litere întortocheate şi rănite.
Supliciile unei amintiri ce a tăiat dincolo de carnea vie,
În suflete, în idealism.
Şi mergând pe strada ponosită de atâtea credinţe,
Le-aş scoate pe toate din tolbă,
Le-aş arunca la corbi,
Unul câte unul, bucăţică cu bucăţică,
Din mine…
Ar veni pe rând, unul, doi, zeci.
Ar începe să le mănânce cu poftă,
Împărţindu-le între ei, devorându-le,
Cu pliscurile pline de sânge negru,
Transformîndu-se în oameni.
Le voi da să se înfrupte şi din cel mai mare,
Să-l consume sub noaptea suferinţelor de iarnă,
Ca pe un suflet pur.
Şi aşa, trăind în lipsa lor,
Mă prăbuşesc.
“Lasă-i Doamne, să-şi termine ospăţul
Căci eu am înfulecat primul”

Zi

Dimineaţă am îngropat o iubire
Am aruncat-o ca pe o măsea stricată
În groapa ce-o săpasem pentru mine.
Am azvârlit peste ea lopeţi de lacrimi
Şi dor
Plângeam şi azvârleam, plângeam şi azvârleam
Râdeam…
La prânz am născut doi copii
Din ură?
Nici nu mai ştiam,
Dar nu, nu din ură
Altfel nu ar mai fi ieşit aşa frumoşi
Ca doi sori, în noaptea ce mă inconjoară.
Şi după ce le-am cântat un cântec de leagăn
Au adormit, scumpii de ei
Şi i-am ascuns sub pat
Să nu-i trezească cinismul meu.

Seara am scris o poezie,
Chiar era frumoasă
Era despre iubire, despre moarte,
Despre naştere, despre natură,
Despre Dumnezeu, dar mai ales
Despre mine.
Şi în ea am strâns tot ce eram
În seara aceea
Şi până atunci.
A doua zi am decis să nu mă mai trezesc
Sătul de crime.

Alfabet (primă variantă)

Am aflat în timp ce scriam rândurile de mai jos, că ideea nu e deloc originală, fiind întâlnită de nenumărate ori până acum. Varianta e  ”beta”, voi reveni cândva asupra ei.

I. Arta armelor afară
Atacă albatrosu-alienat
Aprinse albele-atmosfere
Aproape am apus alambicat

Bună bătrâne brad bigot
Beau blonde boli, bacante bunăoar
Blagoslovesc barbari binedispuşi
Bilabial blestem, banal, bunul budoar

Crâcnesc cuvinte caraghioase
Cu care crap copaci curvari
Ce Cred cu coapsele crăcite
Contese, conţi contemporani

Din dimineţi deduc dureri, dileme
Dezordonate, dulci, diamantine
Demonic dans duminical dramatic
Dopează drumul, dracii din doline

Erupe erosul, exacerbat, entuziast
E entitate epică emisă efemer
Există emisfere, erotic elansate
Ea extremistă epopee, eufemism, eter

Fug florile fumate fantezist
Frica foşneşte flască, fără fund
Fură finaluri, foi, formări, frânturi
Foame fără fermentul furibund

II. Gheţarii gonesc groaza
Grofilor grăsuni
Ghicim greu gherla grotei
Grinda gurii, gărgăuni

Huiduiesc huila halei
Harfe hâde,”hidden” har
Holuri hectice hinduse
Humă, horă, hel hoinar

Iară iarna iese Iudă,
Intuind iubire ioc
Inspiraţii iute intră
Iartă intim iarmaroc

Julituri jenează joia
Jeguri jerpelesc jigniri
Je’ul jinduind jargonul
Jocului jelind jertfiri

Legea lucrurilor lente
Lupi lihnind la lina lună
Linte, larve, lampadare
Leonard lezând lumină

Mame muncitoare mână
Menestrelii mici marchează
Mintea macină minciuna
Moartea metamorfozează

Nu neliniştea, nu norii
Ne nnoiesc noul nimic
Neîmplinită noaptea naşte
Nihilism nenorocit

Oda oamenilor oare
Oblojeşte oscilând
Ordinea observatoare
Ofilită orişicând

Prea puţin privim pendulul
Primilor puteri pe prag
Partea plină prin pahare
Poartă paradis pribeag

Răul rage, râul riscă
Ramul respectând ruine
Rictus regăsit reprimă
Reprobabile rutine

Salba soarelui sudează
Sângele simţind suspin
Searbăda singurătate
S-a surpat sub sinonim

Şarpe şuieră şantaje
Şi şarjează şobolani
Şirul şefilor şochează
Şi ştiinţe şi şoldani

Tată, timpul trage tunuri
Tară tencuiai, turnantă
Truda te topeşte tocmai
Timusul, torţă tentantă

Ţară, ţară, ţine-n ţeapă
Ţâţele ţintind ţăranii
Ţuica ţipă-n ţintirime
Ţoampe,ţâncii ţopârlanii

Urlă ultima urcare
Urma unei uri uitate
Utopii unite unde
Ulii udă uşi uscate

Vinde viaţă vânătorul
Vântului vuiind văratic
Visul veşnic varsă vinul
Vrerea vulgului vulcanic

Zerul zeului, zăbala
Zornăie zile zidite
Zace zala zâmbitoare
Zorii zărilor – zenite

Între iertări şi suferinţe tomnatice

Gândul meu te ştie cel mai bine,
Îmi alergai cândva, nepriceput,
În rime

“Muzica îmi sună în inimi
Fundal prielnic de-a trăi
Of, frigul de afară e un motiv
De a nu mai ieşi niciodată din mine
Ca o scoică ce şi-a metamorfozat perla
În lacrimi şi plăceri.
Inocenţă pierdută, sau mai mult,
Realitate diurnă, pe sub degetele mele moi
Şi aromate,
Roşiatice precum sângele petalelor de trandafir.
Tatuajul din sufletele mele mă cheamă
Cântecul de sirenă al nopţilor fără stele
Pătruns prin perinele retezate de-atâta
Indiferenţa.
Cheamă-mă, şi chiar de nu voi veni
Voi invoca din nou durerea
Voi deschide rana iarăşi
Mă voi lăsa liberă întru dispreţul din tine
Te voi lăsa să crezi că mă iubeşti
Cum am crezut şi eu cândva
“

Nu-mi deschide a ta vorbă, n-are drum prin labirinturi,
Desfătatele privelişti, gând pe gând, uitate-n lume,
Searbădele vechi imagini, sentimente, doar ciurucuri
Nu mai sunt vlăstarii vajnici, nu-mi zâmbesc nici din albume.

Lupta cu inepţia

Nicolae Labiş a murit la 21 de ani. Născut pe 2 decembrie 1935, poetul moare pe 22 decembrie 1956, într-un stupid accident (sau crimă, după unele voci). Azi, la 73 de ani de la naşterea marelui poet, îmi prezint omagiile şi nemărginitul respect.

Douăzeci de ani

de Nicolae Labiş

Am douăzeci de ani şi mă exprim.
Într-o odaie de hotel,spre seară
Stăm împreună cei ce ne iubim
Înfioraţi de iarna de afară,
De ce să mint, prietenii mei nu’s
Dar vuiet la fereastră dă târcoale…
Închipuirea-mi numai v-a adus
Prieteni dragi, pe scaunele goale
Dau un ospăţ – am douăzeci de ani.

O nouă zi

de Leonard Alexandru

Din douaş’trei, cu milă, se strâng ani de mirare,
Sub umbra liniştită, a unui cer senin,
Invit suspecte feţe, la dans şi nepăsare,
Văd şarpele muşcându-mi, gâtleju-mi cu venin.
Stau singur la fereastră, privind ce mă-nconjoară,
La trupuri folosite, pe post de manechin,
Femei pe roţi de carne, bărbaţi cu mintea chioară,
Contrate lighioane, cu spiritul păşin.
Prieteni sunt o groază, îmi cântă de osândă,
M-aruncă toţi în aer, în vârf de brad şi pin.
În zborul meu frenetic, prin lupi ce stau la pândă,
Îmi las capul pe spate, regret, plutesc, mă-nchin:
“Ne iartă greşalele noastre, ne iartă, ne iartă…”

p.s. : prezentând două poezii, una scrisă de poet, una de mine, nu încerc să fac nicio paralelă sau conexiune, între două noţiuni atât de îndepărtate pe scara valorii, singura legătură fiind dată de coincidenţa zilei de naştere.

Clint Mansell – Together we will live forever (coloana sonoră a filmului “The fountain”)