Nicolae Labiş a murit la 21 de ani. Născut pe 2 decembrie 1935, poetul moare pe 22 decembrie 1956, într-un stupid accident (sau crimă, după unele voci). Azi, la 73 de ani de la naşterea marelui poet, îmi prezint omagiile şi nemărginitul respect.
Douăzeci de ani
de Nicolae Labiş
Am douăzeci de ani şi mă exprim.
Într-o odaie de hotel,spre seară
Stăm împreună cei ce ne iubim
Înfioraţi de iarna de afară,
De ce să mint, prietenii mei nu’s
Dar vuiet la fereastră dă târcoale…
Închipuirea-mi numai v-a adus
Prieteni dragi, pe scaunele goale
Dau un ospăţ – am douăzeci de ani.
O nouă zi
de Leonard Alexandru
Din douaş’trei, cu milă, se strâng ani de mirare,
Sub umbra liniştită, a unui cer senin,
Invit suspecte feţe, la dans şi nepăsare,
Văd şarpele muşcându-mi, gâtleju-mi cu venin.
Stau singur la fereastră, privind ce mă-nconjoară,
La trupuri folosite, pe post de manechin,
Femei pe roţi de carne, bărbaţi cu mintea chioară,
Contrate lighioane, cu spiritul păşin.
Prieteni sunt o groază, îmi cântă de osândă,
M-aruncă toţi în aer, în vârf de brad şi pin.
În zborul meu frenetic, prin lupi ce stau la pândă,
Îmi las capul pe spate, regret, plutesc, mă-nchin:
“Ne iartă greşalele noastre, ne iartă, ne iartă…”
p.s. : prezentând două poezii, una scrisă de poet, una de mine, nu încerc să fac nicio paralelă sau conexiune, între două noţiuni atât de îndepărtate pe scara valorii, singura legătură fiind dată de coincidenţa zilei de naştere.
Clint Mansell – Together we will live forever (coloana sonoră a filmului “The fountain”)
Death is the road to awe