Dimineaţă am îngropat o iubire
Am aruncat-o ca pe o măsea stricată
În groapa ce-o săpasem pentru mine.
Am azvârlit peste ea lopeţi de lacrimi
Şi dor
Plângeam şi azvârleam, plângeam şi azvârleam
Râdeam…
La prânz am născut doi copii
Din ură?
Nici nu mai ştiam,
Dar nu, nu din ură
Altfel nu ar mai fi ieşit aşa frumoşi
Ca doi sori, în noaptea ce mă inconjoară.
Şi după ce le-am cântat un cântec de leagăn
Au adormit, scumpii de ei
Şi i-am ascuns sub pat
Să nu-i trezească cinismul meu.
Seara am scris o poezie,
Chiar era frumoasă
Era despre iubire, despre moarte,
Despre naştere, despre natură,
Despre Dumnezeu, dar mai ales
Despre mine.
Şi în ea am strâns tot ce eram
În seara aceea
Şi până atunci.
A doua zi am decis să nu mă mai trezesc
Sătul de crime.
