Regret

lui T

Dacă regretele ar avea nume,
Cel ce l-am faţă de tine ar fi scris cu majuscule,
Cu litere întortocheate şi rănite.
Supliciile unei amintiri ce a tăiat dincolo de carnea vie,
În suflete, în idealism.
Şi mergând pe strada ponosită de atâtea credinţe,
Le-aş scoate pe toate din tolbă,
Le-aş arunca la corbi,
Unul câte unul, bucăţică cu bucăţică,
Din mine…
Ar veni pe rând, unul, doi, zeci.
Ar începe să le mănânce cu poftă,
Împărţindu-le între ei, devorându-le,
Cu pliscurile pline de sânge negru,
Transformîndu-se în oameni.
Le voi da să se înfrupte şi din cel mai mare,
Să-l consume sub noaptea suferinţelor de iarnă,
Ca pe un suflet pur.
Şi aşa, trăind în lipsa lor,
Mă prăbuşesc.
“Lasă-i Doamne, să-şi termine ospăţul
Căci eu am înfulecat primul”