Ascunse legile divine, prin lacrimi şi suspine
Idei de alinare-mi zboară, cu amintiri puţine
Care e rostul, nu-l găsesc, e dincolo de mine
Intenţiile obosesc, în faţa mea e cine?
Întoarsă cartea vieţii pare, şi asta nu-i surpriză
Mâncând la micul meu dejun, din suflet o repriză
Irită ochii ud nisip, plimbat de-a mării briză
Sus în mansardă am copii, născuţi din lacrimi mute
Precum fete uşoare ce-au ieşit din mame slute”
Ăstuia nu-i mai dăm nimic, din toate cele vrute”
La masă zeii judecând, citesc păcate-avute
Părinte iar mă uiţi în drum, şi casa mi-e departe
Ăl mic din poze-i mare acum, îmi umple foi în carte
Creaţii demne de cel ce de calm nu are parte
Asta e ce m-ai învăţat? Să stau prin minţi deşarte?
Trimisul Tău ne-a împărţit aceleaşi negre soarte
E viaţă asta, sau e vis, trezindu-mă din moarte.
