Mă uit la mâna dreaptă, ea scrie-un pic mai mult
E şubredă ca podul, pe ape ce tot trec
Mă-ndeamnă adormită, de degete s-ascult
Şi sângele-mi vuieşte, ca trenul peste ştrec
Şi sunt fără de vlagă, mă-ndoi după trecuturi
Mi-e fruntea sfărâmată de înţelesuri noi
În noaptea mea ce naşte, omizi din vechii fluturi
Îmi beau lunga otravă, din strugurii-mi de soi
Dar mintea mi-e lucidă, cum n-a mai fost vreodată
Şi ştiu că anii-or trece, şi va fi doar o umbră
Tot aşteptând la colţuri, să fugă dintr-o dată
Cum fug îndrăgostiţii, în noaptea cu penumbră
Conceptele nu-s clare, memoria nu m-ajută
Şi poate că sunt multe, ce-n ani s-au irosit
Dar simţul meu se naşte, nu din inima slută
Se naşte dintr-o crustă, din tot ce-am mai simţit
Nu-mi plânge vreo fecioară, din curve-mi trag puterea
E un blestem prea dulce, şi-mi vine să zâmbesc
Sunt sfinţi ce-mi poartă crucea, vestind reîntregirea
Din minte, trup şi suflet, în vechiul omenesc
Şi vând seară de seară, emoţii în duzine
Cu aceeaşi rugăminte, din jilţul meu domnesc
“Ce frică mi-ar fi Doamne, de moarte şi de tine
De tu mi-ai spune sigur, că încă mai trăiesc”
