Apusă

Priveau spre marea învolburată,
Ca într-un hău,
Ca într-un trecut retractil.
Mâinile lor albe se spiralau,
Între aripi frânte, spre infinit.
Briza mării începuse răscolirea nisipului
Şi de sub el se arăta falnică
Talpa timpului, turnată în bronz
Şi soare…
Valurile se plesneau de stavilopozi
Curmând visurile subconştiente,
Iar,
Zgomotul lor ucidea pentru totdeauna
Mica iubire.

Publicat în:  on iulie 8, 2009 at 1:42 pm Scrieti un comentariu
Tags:

De unde să încep

De unde să încep?
De la primul pas greşit, de la prima îmbrăţişare
De la primul eşec, sau de la prima remuşcare
De la primul anotimp, de la primul strop de ploaie
De la o rază de soare, pe cordul ce se-nfoaie
De la curentul de pe hol, prin uşa de stejar
De la inscripţia de dor, cu rujul pe pahar
De la iluzia de-atunci, spre scopurile de acum
De la prietenii ce trec, la tot ce-am spus si tot ce spun
De la nisipul rafinat, la munţii reci, la dealuri vii
De la sportivii cei învinşii, la gândul gol din poezii
De la imaginaţii de copii, la cele de adult marcat
De la tot timpul care curge, sub crezul meu ironizat
De la o muzică ce n-avea sens, la una ce distruge
De la o seară nesfârşită, spre ziua care fuge

De la sfârşitul ce s-a-nchis, în cartea fără nume
De la ideea mea cea rea, ce-a prins ce-i bun în lume
De la schimbarea ta în chip, în suflet, şi-n purtare
De la elevul silitor, cu nota “Zece”, la “Uitare”

Publicat în:  on iulie 6, 2009 at 4:22 pm Scrieti un comentariu

Separaţie

Unde cheamă vântul morţii,
Prin pădurile robite
Neam ce l-au uitat nepoţii
Libertăţi din laţ ivite

Plâng sub crucile tocite
Oasele zdrobite-n noapte
Corul vocilor pitite
A-nceput să ceară fapte

A învins indiferenţa,
Au sărit pe cai cei care
Îşi aşteaptă penitenţa
Dincolo de-o-ntinsă mare

Visul nostru este mistic,
Visul vostru o butadă,
Viaţa mea în spirit christic
Viaţa voastră, o corvoadă

Drumul vostru-i înainte,
Drumul meu cu ochii-n spate
Ruga mea de vechi sorginte
Pentru fuga voastră, poate…

Publicat în:  on iulie 3, 2009 at 6:46 pm Comentarii (3)
Tags: