Viaţă fără de moarte

Acum câteva zile, din întâmplare, am ajuns pe blogul lui Eminescu…de aici, am ajuns pe cel al Veronicăi Micle, şi tot aşa, din blogroll în blogroll, pe blogul lui Nicolae Ceauşescu, al Elenei Ceauşescu, al Ninei Iliescu, al lui Ion Creangă şi al lui Caragiale….nu am mai căutat, dar totuşi nu aş fi surprins să găsesc blogul lui Alexandru Macedon, al calului năzdrăvan al lui Harap Alb sau al omului de tinichea. Ipoteza mea este că un singur om este autorul acestor bloguri, asta deoarece se leagă destul de mult unele de altele, atât prin aparenţă, cât şi prin trimiteri sau subiecte comune (vezi post-ul cu “Limba moldovenească”). Toate sunt scrise la persoana I, şi se referă la subiecte mondene dar există şi referiri la timpurile în care au trăit aceştia. Dacă nu sunt făcute de aceeaşi persoană, mai este posibilitatea ca unul din ele să fi apărut şi, din joacă, alţi bloggeri să fi intrat în horă. Acum, ceea ce vreau eu să spun este că acest “proiect”, fie că este unul individual, fie că nu, este o porcărie mai mare decât notorietatea celor ce “scriu” din viaţa de apoi (în afara doamnei Iliescu). În primul rând, majoritatea post-urilor de pe aceste bloguri sunt penibile, deloc amuzante şi chiar macabre în unele cazuri. În plus, mi se pare o blasfemie să vorbeşti în numele unei persoane decedate, fie ea una infamă, cum este cazul soţilor Ceauşescu, ca să nu mai zic de faptul că e profund dăunător, într-o perioadă în care tinerii citesc din ce în ce mai puţin, unii scriitori de marcă ai literaturii române să fie cunoscuţi publicului tânăr sub această formă. Acest ultim aspect al problemei mi se pare cu adevărat grav, deoarece e bine ştiut că Internetul e de departe mult mai popular decât literatura, cel puţin în vremea şi poziţia noastră. Vă furnizez linkurile doar pentru a vă face idee, nicidecum pentru a promova acest soi de exprimare.
http://eminescu.wordpress.com/

http://veronicamicle.wordpress.com/

http://ceausescu.wordpress.com/

http://elenaceausescu.wordpress.com/

http://ninailiescu.wordpress.com/

http://caragiale.wordpress.com/

http://ioncreanga.wordpress.com/

p.s: Dacă e adevărat că un singur om scrie pe toate aceste 7 bloguri, atunci e clar că acesta e un om foarte trist, cu prea mult timp liber.

Publicat în: on ianuarie 17, 2008 at 8:08 pm Comentarii (1)
Tags: ,

Născase căscase

Adrian Năstase are blog, şi nu de ieri de azi ci din luna mai, blog deschis cu ocazia aniversării frumoasei vârste de …..nu ştiu exact pentru că nici nu pot spune că m-a interesat în mod deosebit. Mai interesant ar fi să aflu câţi cititori ai acestui blog chiar cred că este scris de Năstase? Avem două variante: cea mai plauzibilă şi probabil cea reală, este că Adrian Năstase nu numai că nu îşi scrie blogul, dar că nici măcar nu îl citeşte, a doua variantă este că dânsul este chiar autorul şi atunci îmi rămâne întrebare: de unde are timp un fost premier candidat la preşedenţie, cu nu ştiu câte procese pe rol la DNA şi cu gânduri de întoarcere la şefia PSD-ului să menţină un astfel de blog. Aş fi înţeles acest aspect dacă era vorba de un blog cu câteva posturi, dar nu e cazul. Năstase scrie şi câte 2 posturi pe zi, el tratează toate subiectele actuale, îşi analizează procesele, comentează meciuri de fotbal, îşi invită internauţii să-i citească editorialele, să se uite la emisinile în care apare şi aşa mai departe.Totuşi, nu îl văd pe fostul prim-ministru să se întrebe de ce marea majoritate îl priveşte ca pe un om corupt, un om ce a favorizat cele mai mari furturi de toate felurile din toată perioada post-decembristă, un om ce nu se mai găseşte de mult prin intenţiile de vot ale electoratului. Deşi pare o mutare inteligentă din partea PR-ului ce se ocupa de domnia sa de a-şi atrage o mulţime de tineri de partea sa, comunitatea semnificativ de mare de bloggeri şi forumişti, nu am cum să mă îndoiesc de discernământul acestora în a analiza cu atenţie demersul lui Năstase şi de a-l sancţiona ca atare atunci când este cazul.

Pagina lui Adrian Năstase (fără intenţia de a-i face în vreun fel de reclamă)

Pagina unui blogger ce ţine o pagină de satiră la adresa fostului şef al cabinetului (mult mai interesantă)

p.s.: Nu prea înţeleg motto-ul, adica, noi suntem mai deştepţi decât echipa lui???

Publicat în: on august 1, 2007 at 4:41 pm Comentarii (3)
Tags: , , ,