Ante-recviem

Al meu înger carismatic
Mi s-a năruit sub pat,
Iară mâna mea căzută
Pe-al său chip s-a aranjat.

Şi îi mângâi disperarea,
Îi simt visul de-amăgire,
Între lumi uitat şi singur
Flagelând Dumnezeire.

Dar surâde în convulsii
Îmi mimează viitorul,
Cu picioarele chircite,
Îmi dezvăluie amorul.

Ochii mei se strâng sub pleoape,
Al său chip se luminează,
Vorbele lui par cuţite,
Ce auzul mi-l retează.

“Taci din gură, demon alb,
Al tău cuget mi-e furtună,
A ta voce mă-nfioară,
Şi prin viscere-mi răsună”

Dară îngerul luminii,
Brusc îşi pierde strălucirea.
Pielea se zbârceşte-n noduri,
Aripile-şi văd pieirea.

El zâmbeşte-n continuare,
Decăzut ca o icoană.
Când spre geamuri se îndreaptă
Lin postura-i diafană.

“Vezi ?, ingratule demonic
Ce se-ntâmplă când deodată,
Izvorând din nefiinţă
Inima-ncepu să bată!

De-ţi sacrifici nemurirea
Renunţând la zbor pe ape,
Blestemată fie-ţi soarta,
Iară Styx-ul să te-adape.”

Punctul ce fusese-n ceruri,
Biata piatră sfărâmată
S-a împrăştiat în zare
De-a mea lume-nstrăinată.