Pe blogul unor prieteni apare un post în care este criticată presa în legătură cu atitudinea acestei faţă de moartea Patriarhului Teoctist. Este adevărat, atitudinea presei este una mai mult decât conformistă, poate…dar totuşi, destul de adecvată din punctul meu de vedere. Mijloacele de informare în masă se feresc să trateze subiecte delicate la adresa răposatului din mai multe motive. În primul rând, aşa cum menţionează şi colegii mei, este vorba de rating, dar acest aspect este de înţeles numai la anumite publicaţii/televiziuni, şi anume la cele pur comerciale, care îşî extrag cota de piaţă direct din seva sentimentalisto-patetică a oamenilor de rând, a celor care nu privesc dincolo de auspiciile decesului, oameni pentru care moartea reprezintă un subiect tabu, discutat numai după câteva păhărele straşnice de ţuică. Totuşi e destul de greu de înţeles atitudinea unor ziare care se respectă, cu target îndreptat către oameni “cu cap”, care au mintea îndeajuns de ascuţită pentru a privi obiectiv subiectul(am vorbit strict de ziare deoarece absenţa unui tv m-a împiedicat să văd reacţia audio-vizuală la subiectul discutat).Al doilea motiv pentru care nu se discută despre faptele mai puţin ortodoxe săvârşite de Patriarh îl reprezintă teama de a nu cădea în derizoriu, în penibil.Cauzele acestui motiv se pot identifica fie în durata mică ce a trecut de la trecere în nefiinţă a Patriarhului, fie, şi aşa este cel mai probabil, în faptul că există puţine dovezi palpabile la adresa rău-voinţei sus-numitului, şi mai ales la faptul că acest subiect este dezbătut mai ales prin cârciumi, sub fumul de ţigară al unor adolescenţi teribilişti. Din câte ştiu eu, discuţiile despre Patriarh luau de cele mai multe ori formă de banc şi ajunseseră la notorietatea nefastă a discuţiilor despre crimele legionarilor, ale lui Antonescu, dreptul de viaţă al homosexualilor şi aşa mai departe….Deşi am ferma părere că intenţiile răposatului nu au fost mereu ghidate de credinţă, şi că din vorba sa duioasă au ieşit şi multe nedreptăţi îndreptate spre poporul român în vreun fel sau altul, nu pot fi totuşi de acord cu ponegrirea instinctuală, lipsită de fundament istoric, a vreunui cetăţean.
p.s.1: acest post este gândit ca un comment la postul “Iartă dar nu uită”(sau cum o fi, lipsa diacriticelor mă face să intuiesc titlul)
2:ceea ce am scris la sfârşitul postului, deşi se refera la “vreunui cetăţean”, nu o pot extrapola chiar la toţi oamenii….mă refer la persoane gen Iliescu
