Tomnatec

Frunzele acoperă totul.
Atunci când nu plouă,
Mai poţi vedea din loc în loc
Îngerii dansând sub razele lunii,
Bezmetic, fulminant, atrăgător,
Numai să-i poţi simţi,
Numai să vrei să-i eviţi.
Niciodată n-a dansat un înger de bucurie,
Şi niciodată nu-i vei vedea gândind,
Căci nu din gând poţi vedea,
Şi nu cu mâna îi simţi.
Îi simţi doar dacă ţi-e frig,
Te bate vântul şi nu poţi să ajungi acasă.
Pentru că nicăieri nu te simţi acasă
Pentru că nu ai un loc unde să fii fericit,
Poate niciun timp,
Sau poate doar nu-ţi dai seama,
Şi nu te străduieşti îndeajuns.

Cândva mă plimbam prin parc,
Din muchie în muchie,
Cer cu pământ cu prezent,
Din singurătate în singurătate,
Din alinare în alinare.
Şi, văzând îngerii dansând,
Mi-am zis “Dansează şi tu cu ei”
Dar frunzele se azvârleau unele pe altele,
Nu în dans, nu în armonie,
Doar întru trecerea timpului.
Mi-au acoperit frunzele îngerii,
Simt că ne sufocăm împreună,
De puritate.

Timpuriu

Un ceas nebun,
S-a apucat să-mi numere secundele.
Sub el, sunt şi alţi trecători
Dialectica e în floare.
Furnicile cară morţii din cimitire
Sunetele se sparg de razele solare,
Şi asfaltul e totuşi rece.
Pe el, două domnişoare, târându-se
Împart aceeaşi bucată de carne.
“Îţi spun eu, dragostea mea
E aşa, mai metafizică”

S-a închis la butic,
Nu mai beau bere la colţ niciodată,
Şi coniacul e doar murdărie pe fund de pahar.
Cum dracu’ nu vedeţi,
S-au dărâmat cabinele telefonice,
Au căzut antenele de pe blocul turn.

Mi-au pictat colegii pereţii craniului
Şi noaptea mi s-a coborât pe retină
Filmul oraşului retras,
Curge spre Dunăre.

Apusă

Priveau spre marea învolburată,
Ca într-un hău,
Ca într-un trecut retractil.
Mâinile lor albe se spiralau,
Între aripi frânte, spre infinit.
Briza mării începuse răscolirea nisipului
Şi de sub el se arăta falnică
Talpa timpului, turnată în bronz
Şi soare…
Valurile se plesneau de stavilopozi
Curmând visurile subconştiente,
Iar,
Zgomotul lor ucidea pentru totdeauna
Mica iubire.

Labirinturi

Toate farmaciile sunt închise.
Străbat străzile, din felinar în felinar, atent
Nu trebuie nimeni să-mi ştie secretul
Ridic din când în când ochii:  “Şoseaua Virtuţii”
Bun, bun, sigur e o farmacie la vreo două nopţi de-aici!
Iubita mea e bolnavă, trebuie să iau aspirine,
Şi prezervative de-alea scumpe.
E noapte şi noaptea lumea face dragoste
Aşa ne-au învăţat bunicii,
Ziua e lumină, şi iubirea nu poate să stea prea mult la soare
Că se arde.
Şi noaptea pe femei le doare capul,
Asta nu ştiam până azi.
Şi mergând şontâc şontâc
Cu animalele nopţii pe urmele mele,
Şi cu dorinţele pătimaşe în adâncul ochilor
Respir aerul putrezit al vieţilor cotidiene
Adormite;
Şi tot fluturându-mi pletele obosite prin vântul serii
Din stradă în stradă, din colţ în colţ,
Din ungher în ungher şi din aşternut în aşternut
Cred c-am uitat calea întoarsă
Şi nu se mai face lumină, şi stăzile se îmbină ciudat
Şi nu mai ştiu unde sunt.
Ştiu doar că nu pot s-o fac pe iubita mea
Să se simtă mai bine
Oriunde ar fi ea acum,
Şi oricare.

Quarter

Love is a word.
People tend to give it names and figures, and attitudes,
And preach about it.
Love is a word, four letters we use
When we want to have normal sex,
When we want to have oral sex, or anal sex
Or love.
We use it when we are down,
Invoke it on a rainy day, or on a sunny day with clouds melting upon the bluest sky.
We share it with our friends, our family, our enemies.
Love is a friend,
It comes and goes when you just want it to stay
Or be alone,
Love is an enemy,
It mocks us when we are on the edge of the abyss,
It tears us apart when we want to be together,
It unites us when we fall on different paths into the night.
Love is a word we use in the dark when we sweat in a tiring embrace, grabbing the sheets with our teeth
Opening hidden souls.
It is a baloon, popping between our legs.

Funny thing, to use a single, lonely word for the desire to never be alone.

Love is a word
And who, by all means, would open the dictionary exactly at the page of this word
If we all know
It hurts.