Am fost aseară la teatru, la Bulandra sau Bvlandra, uatever…că am fost eu aseară la teatru e mai mult decât neinteresant, eu vrând în câteva rânduri sa vă zic de piesă, cu un spirit neofit bineînţeles. Piesa la care am fost se numeşte “Henric al IV-lea” şi a fost pusă în scenă de Liviu Ciulei. Am ajuns în sală la câteva minute de la începerea spectacolului, ceea ce m-a pus în situaţia să nu înţeleg imediat ce se întâmplă pe scenă, spre ruşinea mea poate. Spectacolul lui Luigi Pirandello are o temă cel puţin interesantă, din punctul meu de vedere. Este vorba despre un tînăr care în urma unui accident de echitaţie ajunge să creadă că este Henric al IV-lea, personaj în care se costumase în ziua respectivă. Acţiunea piesei se petrece la 20 de ani de la nefericitul accident, într-un moment în care o serie de personaje mai mult sau mai puţin apropiate “Maiestăţii Sale” încearcă să îl re-aducă pe deja îmbătrânitul “Henric” cu picioarele pe pământ. Mai mult nu vă voi dezvălui pentru a nu strica farmecul unui spectacol impresionant, demn de vizionat.
Cel mai probabil, piesa stă sub semnul personajului Henric, interpretat magistral ,din punctul meu de vedere, de către Marcel Iureş. Acesta întruchipează maiestuos personajul cu o evoluţie nebănuită, pornind de la un personaj calm, nebun, ironic şi terminând cu o serie de monologuri şi “vorbe de duh” a căror forţă interioară se îmbrăţişează perfect cu “forţa” personajului interpretat de Iureş. În finalul piesei, actorul devine el însuşi Henric al IV-lea, dominându-si auditoriul…”Henric al IV-lea” , o piesă bună, cu actori excelenţi şi un regizor potrivit, o piesă despre relaţiile nebuniei cu realitatea şi vice-versa, o piesă care pune în discuţie ideea de normal şi de normalitate.V-o recomand cu căldură!
Mare Iureş
