G(h)em

Mă închid într-un pahar,
Şi mă sorb încet,
Nu mă gândesc la consecinţe,
Vreau să mă întorc în trup,
Să devin iar gând.
Lichidul roşu mă înconjoară,
Şi eu sunt lichid,
Şi curg prin şanţuri,
Ies din matca speranţelor,
Şuvoaie, şuvoaie,
Nimic nu mă opreşte,
Deşi poate aş vrea…
Nu mi-e clar de ce
Alunec fără direcţie,
Pe planuri abstracte sau concrete,
Ştiu doar că sunt
Mai curajos decât am fost,
Mai sincer decât am fost,
Mai eu decât am fost.

Sufletele mele filiforme,
Cu foc la un capăt şi umede la celălalt,
Trase la război pe timp de pace,
Le adun, le fac ghem,
Şi le dau de-a dura,
Unde te vei opri?
Iubito…

Nu te înţeleg.
Aş vrea să te ating cu gândul meu violent,
Dar nu pot.
Eşti o umbră,
O imagine ce îmi dansează în vis,
O poză păstrată între ochii.
Nu ne potrivim,
Mi-e greu s-o recunosc,
Dar ştiu că nu sunt pentru tine,
Ai prea puţină toleranţă,
La tristeţe.

Viol

Viol,
Te simt în mine,
Umpli-un gol,
Mi-e bine,
Chiar de simt că mor,
Tu mă cuprinzi,
Mă scapi de dor,
Şi te întinzi,
Peste-al meu gând,
Găsit-ai loc,
Eu plâng râzând,
Nu simţi deloc,
Nu-mi pasă,
Vrei să îţi faci,
În mine casă,
Să mă îmbraci,
Cu haine vechi,
Nu te primesc,
În suflet şechi,
Mă-ndrăgostesc.
Şi nu mă vrei,
Blagoslovesc,
Iubirea ei.
Iubirea ta,
E ca un chin,
Mă va salva,
Va curge lin,
Dar singur sunt,
Adorm în hol,
Vreau un cuvânt,
Nu mă iubeşti,
Tu peste toate eşti,
Eu peste toate sânt,
Îţi cer,
Viol

Podea

Lasă-mi frica,
Cu ea mă descurc,
Nu mă descurc cu altele,
Nu pot să înţeleg oamenii,
Asta e problema mea,
Nu pot sa mă ridic de jos,
Când mă dărâmă,
Nu pot să fac nimic,
Îi las să mă calce,
Să mă înjure,
Să mă scuipe.
Cuvintele sunt unica mea rezistenţă,
La fel cum sunt şi lacrimile sufletului meu,
Cum zicea o melodie,
Dar eu nu mă sfiiesc,
Să îndur.
De la podea,
Visez,
Îmi pun ordine în planuri,
Şi ştiu că va veni o zi,
În care voi putea să îmi ridic privirea,
Şi să zâmbesc,
De-abia atunci voi ştii,
Că nu mai fac parte dintre învinşi,
Până atunci,
Vă invit pe toţi,
Turtiţi-mă.

Întoarcerea la rimă

Gândindu-mă la tine, vreau să mă-ntorc la rimă,
Strâng paşii pe alee, ce s-au împiedicat,
Stau cu penelu-n gardă, un luptător de scrimă,
Scriu pe nisip, pe nouri, pe tot ce am uitat.

Am scris pentru o mie, jivine şi prinţese,
Multe mi-au dat în grijă chip ce părea blajin,
Mi-au fost apropiate, mi-au fost chiar şi metrese,
Dar tu mi-eşti viitoare, cu tine mă alin.

Am plâns câte o mare, am râs în asfinţituri,
Acolo unde apa, se-ncalecă pe stele,
Ai fost dintotdeauna, reală printre mituri,
Doar una, ne-ntâlnita, dintre atâtea cele.

Îmi pare rău şi sincer, un pic chiară mă doare,
Că dintre atâtea astre, lucind pe cerul meu,
Niciuna vreodată, n-a pus un pix pe foaie,
Să scrie despre mine, şi-aşa va fi mereu.

Nu poţi a mă-nţelege, nu-ţi cer şi nu o vreau,
Mi-e silă de păcate, nu vreau o nouă crimă,
O iau pe ocolite, nu pot să-ţi spun pe şleau,
Gândindu-mă la tine, vreau să mă-ntorc la rimă.